FRICA DE ÎNTUNERIC
Teama de întuneric este una din cele mai comune frici ale copiilor. Studiile arată că peste 50% din copii au această frică. Unul dintre motivele pentru care atât de mulți copii o simt este vizibilitatea redusă, iar când nu vedem bine, acest lucru ne face mai vulnerabili.
O dată cu instalarea fricii, mintea lor creează monștri și situații periculoase despre care copiii cred că le amenință binele.
Primul lucru pe care îl pot face părinții atunci când copiii se tem de întuneric este să le valideze această frică spunându-le: „Înțeleg că întunericul poate să îți pară înfricoșător. Multor oameni le e teamă de un spațiu în care nu pot vedea”. Nu ajută să le spună: „Nu ai de ce să îți fie teamă, nu e nimic acolo. E tot camera ta”. Pentru că această invalidare provoacă în copil un sentiment de inadecvare.
Conversația poate continua în felul următor:
- Ce îți imaginezi că se întâmplă acolo? Ce e acolo?
- Un monstru / lup / un om rău
- Vaaai, ce creatură groaznică poate fi acolo. Ea nu e acolo, noi doi știm asta. Uite, aprindem lumina, punem lanterna și vedem că nu e. Dar o părticică din tine o vede și acum creierașul tău nu ne crede pe noi, așa e?
- Așa e.
- Adică o părticică din tine știe că nu e monstrul sub pat, dar o alta nu!
- Da.
- Hai să o întrebăm pe părticica ta care nu ne crede - Ce îți închipui tu că îți poate face?
- Mă fură / mă sperie / mă mănâncă – poate fi răspunsul copilului.
jocul
În acest moment părintele poate să propună un joc care să îl ajute pe copil să se simtă mai puternic în fața fricii de întuneric. Fiindcă Jocul și Râsul sunt modurile cele mai terapeutice de vindecare a fricii.
Așadar, vă sugerăm să confecționați împreună masca de Halloween care îl protejează pe copil de întuneric, urmând instrucțiunile de confecționare a ei.
Mergeți împreună într-o cameră luminată, în care copilului nu îi e frică acum să stea, luând cu voi masca care protejează de întuneric.
Dacă copilul are o idee de joc, părintele se va juca fix așa cum vrea copilul.
Dacă copilul nu are o idee, părintele poate propune următorul joc. Miza jocului este aceea de a aborda întunericul ca pe un personaj, într-un fel care să nu îl sperie pe copil, iar acest lucru se poate realiza în două moduri:
prin inversare de rol
părintele se preface că îi e teamă de întuneric (ceea ce e invers față de viața de zi cu zi, în care copilul se teme), iar băiețelul / fetița râde de frica părintelui, eliberându-și-o astfel pe a sa;
prin umanizarea întunericului,
prezentându-l ca pe un personaj cu vulnerabilități care să atragă empatie din partea copilului vostru.
În ambele cazuri, întrebați-l pe copil dacă vrea să își pună masca - cu siguranță va vrea. Astfel, el va fi parte din joc dintr-un loc safe, deoarece masca îi creează un spațiu sigur în care el nu e văzut de Întuneric. Ba, dimpotrivă, dacă e văzut, îi puteți aminti că Întunericul se va teme de el și de mască!
Părintele instalează cu copilul un cort (din pături, scaune, fotoliu etc) sau poate să înceapă jocul sub plapumă. Apoi va aborda un mod comic, teatral de a vorbi cu copilul său și poate rosti ceva în direcția celor de mai jos (importante nu sunt cuvintele, ci starea de spirit veselă, de joacă a părintelui).
“-Ia stai că intru eu în cortul ăsta întunecat acum. Vaaai, dar ce frică îmi e că e întuneric. Nu am curaj să intru. Mai bine fug și gata. De ce trebuie să intru eu într-un cort, îmi este frică să nu mi se întâmple ceva? Gata, plec acasă!”
spune părintele pe un ton fricos și haios, care să stârnească râsul copilului.
Cel mai probabil copilul va încerca să își convingă părintele să intre în cort.
“Bine, fie, intru. Aaaaaaaa, aici e doamna Întuneric. Fuuuuuug! O să ies din cameră, apoi o să ies din casă și o să zbor în Țara fără Întuneric”.
În cele mai multe situații, copilul va râde și îi va îndemna pe părinte să nu fugă.
Părintelui îi va fi atât de frică de doamna Întuneric, încât îi va cere cu împrumut masca.
“Fie, nu fug! Bine, îmi pun masca acum. Pfiu, da, acum nu îmi mai e așa de frică. Stai, stai așa, că zice ceva Doamna asta Întuneric”.
Apoi părintele ascultă cu atenție ce zice Doamna Întuneric, în timp ce copilul trăiește un pic de suspans, deoarece personificarea obiectului fricii îi stârnește curiozitatea și, puțin, dorința de a se apropia de el însuși. De a-și cunoaște frica, cu alte cuvinte.
“Zice că îi e frică de mine cu masca asta. Așa că ți-o dau ție. Că m-a înduioșat spaima ei”.
Copilul va lua masca și va decide dacă și-o pune sau nu. În acest moment el va vedea cât de tare îi mai e frică de doamna Întuneric. Dacă și-o pune, atunci mai are un pic de frică sau pur și simplu vrea să asiste la dialog mai relaxat. Dacă nu își pune masca, atunci frica lui s-a diminuat considerabil.
Părintele continuă:
“Zice că ea nu vrea să mă duc în Țara fără Întuneric. Zice că acolo ea nu există și acum plânge și se smiorcăie și nu mai tace. Că ei îi e frică într-o țară în care ea nu are voie să meargă”.
Copilul fie se va înduioșa (de cele mai multe ori), fie va zice: Bravo, bine că nu are voie acolo. În ambele cazuri, o mare parte din frica lui s-a eliberat. Iar motivul pentru care se va diminua este conexiunea cu părintele, jocul, masca, râsul, faptul că părintele își dă silința să își ajute copilul cu o emoție greu de simțit de unul singur.
Umanizarea Doamnei sau Domnului Întuneric, vulnerabilizarea lui prin a-l prezenta copilului ca fricos și el, îi va reda puterea copilului!
Vă încurajăm să vă jucați cu copilul vostru și să ne scrieți cum a fost!
Povestiți-ne și ce alte jocuri cu masca de Halloween ați făcut cu copiii voștri, care v-au conectat și i-au ajutat pe copii să se simtă mai încrezători!
înapoi
