FRICA DE MONȘTRI

Frica de monștri – iar prin monștri înțelegem Căpitanul Hook, căpcăuni, păianjeni, gândaci, broaște, lupi sau tot felul de alte fiare sălbatice, imaginare sau închipuite – are două surse în mintea copiilor. Prima sursă o reprezintă frica ancestrală, moștenită atavic, de animale sălbatice care locuiau în preajma peșterii omului și care realmente erau periculoase pentru viața copilului și a familiei. Este o frică pe care au majoritatea oamenilor, inclusiv noi, adulții. O a doua sursă a fricilor de monștri o reprezintă teama copiilor de acea parte din noi, mama și tata, care se supără pe ei, care se dezlănțuie furios în fața lor în momentele de conflict. Pentru că nu se simt în siguranță dacă se tem direct de noi, părinții lor, mintea copiilor creează un monstru (un zmeu, un căpcăun) cu care semănăm noi când suntem furioși.

Când sursa o reprezintă a doua situație – cea de conflict în familie – situație pe care o știm, fiindcă ne amintim când se întâmplă, noi, părinții ne cerem scuze, reparăm relația cu copilul, petrecând mai mult timp cu el și intenționând să evoluăm prin a descoperi de ce ne înfurie unele situații și cum putem să manifestăm supărarea mai puțin, așa încât să nu îl speriem.

Chiar dacă nu știm sursa fricii – nu e nevoie de a ști tot contextul pentru vindecarea ei – jocul ne e în continuare la îndemână pentru a-l ajuta pe copil să își recupereze sentimentul de putere. O idee ar fi să folosiți fix aceeași idee de joc pe care v-am oferit-o la frica de doctori, folosind de data aceasta masca pe care vă propunem să o confecționați aici.

O altă idee pe care v-o propuneM este următoarea:

1. Vorbiți cu copilul despre monstrul / animalul sălbatic / personajul negativ de care îi e frică, validându-i emoția.

2. Rugați-l să vi-l descrie – cât de mare e, cum arată, ce culori are. Dacă vrea și poate să îl deseneze, să o facă. Desenul ajută mult la procesarea fricilor, pentru că desenul, arta și jocul sunt expresii ale subconștientului.

3. Propuneți-i să construiți masca care îl va ajuta la frica de monștri, folosind instrucțiunile.

4. Jocul de-a frica de monștri poate fi unul de reversare de rol, în care realitatea copilului este simțită de părinte. Copilul poate vedea, ca la teatru, propria sa frică în în felul de a interacționa al părintelui. Iată cum:

Părintele îi spune copilului:

- Vai, mie (lui tati sau mami) îmi e tare frică de monștri. Și mi-e frică că e unul chiar aici lângă mine, pe scaun. Este unul aici?

Copilul va zice că da, în majoritatea cazurilor, deoarece vrea să râdă cu părintele. Fiindcă doar așa va procesa frica de monștri. Părintele poate continua:

- Nu mai vreau să văd nimic. De-aia îmi pun masca de monștri, că nu vreau să mă vadă urâtul ăsta de monstru.

În acest moment, părintele își pune masca și stă cuminte, într-o poziție fricoasă amuzantă, tremurându-i picioarele, mâinile, scoțând sunete de teamă – nu există limite la cât de exagerată și haioasă să fie manifestarea fricii - într-un colț al camerei, sau sub masă sau pe un colț de canapea. Prefăcându-se că nu vede nimic din cauza măștii, părintele spune:

“Ce bine că nu mă vede monstrul – nu mă vede, nu?”

Cel mai probabil, copilul, râzând îi va zice că da, îl vede. Atunci părintele o ia la fugă prin casă, împiedicându-se și căzând pe jos, dramatic, manifestând o frică foarte amuzantă, strigând:

- Of, nu văd nimic din cauza măștii. Dar nici nu vreau să dau masca jos. Și tu zici că e monstrul aici? Unde e?

Copilul îi va zice că e foarte aproape de corpul părintelui, deoarece procesarea și vindecarea fricii îl mână să își vadă propria frică în jocul părintelui.

- Să dau masca jos? Nu mai pot să stau așa, cu frica asta.

Copilul are mai multe opțiuni – fie să îi ia el masca și să îl sperie pe monstru sau pe părinte, fie să îi spună să păstreze masca, ca să nu îl vadă monstrul. În orice scenariu va alege copilul, râsul, mișcarea, alergarea, atmosfera teatrală, voioșia sunt garantate. Frica sa va fi diminuată și chiar eliberată complet datorită măștii, a jocului și mai ales a conexiunii dintre părinte și copil.

înapoi