FRICA DE SEPARARE

Poate că una din cele mai importante lecții pe care și adulții, și copiii au nevoie să le învețe în viață este gestionarea separărilor și a despărțirilor. Nici noi, adulții, nu suntem prea competenți în a gestiona rămas-bun-urile, fiindcă emoțiile de tristețe și de teamă nu au fost înțelese și primite de părinții noștri când eram noi mici. De aceea, pentru a ne bucura mai mult de viață, avem nevoie să învățăm să gestionăm separările pe durate mai scurte sau mai lungi între noi și copiii noștri.

Teama de separare este una din cele mai întâlnite frici ale copiilor și apare atunci când copilul e nevoie să își ia rămas bun de la părinte, bunic sau de la o altă persoană care îi este dragă. Se manifestă prin plâns, țipat, agățat de adult. Este o frică apărută mai nou la copii, în ultimii 100 de ani, o dată cu modernizarea societății și a faptului că mama a început să aibă o carieră și să muncească, plecând astfel de lângă copil la o vârsta fragedă a acestuia. Este un dat al societății noastre, aproape toate mamele lucrează, înseși mamele noastre au muncit, deci și noi, ca adulți, avem o bucată de teamă de separare în psihicul nostru.

Ca în cazul oricărei frici pe care o simte copilul, jocul este prima portiță către vindecarea fricii de separare. Mai jos, vă descriem două jocuri terapeutice care vă vor ajuta copilul să se acomodeze cu rămas-bun-ul. Vă sugerăm folosirea măștii, pe care o puteți confecționa cu copilul vostru și căreia să îi dați semnificația că e masca care alungă frica de separare.

Ca de obicei, înainte de orice joc, încurajăm o conversație cu copilul vostru legată de momentul despărțirilor. Această conversație o inițiem noi, părinții, o dată, nu ori de câte ori când ne jucăm.

Copilul va alege momentele în care îi e cel mai teamă.

Părintele îl va întreba cum se simte teama acesta în corpușorul său. Copilul va răspunde (la burtică, în gât, în cap, la piciorușe etc), iar părintele îi va propune să mângâie și să aline locul din corpul copilului unde el simte senzorial teama de separare. De asemenea, mama sau tata îi pot zice și despre propria lor teamă de separare de când erau mici, iar dacă mai există în prezent, cum se manifestă ea acum.

Apoi părintele îl poate ghida astfel:

“Hai să ne jucăm un joc prin care și tu, și eu să ne mai descotorosim de teama asta de separare. Să luăm mască și să începem!”

Iată cele două jocuri pe care le propunem:

De-a v-ați ascunselea

Cel mai vechi joc care există pe fața pământului, jocul pe care îl inițiază spontan și copiii, și părinții este unul cu valoare terapeutică. Copilul se ascunde, punându-și masca, iar părintele îl caută strigând:

“Unde e puiul meu? Unde e frumusețea pământului? Nu îl mai găsesc! Ce mă fac eu fără el? Pe cine mai giugiulesc eu în fiecare zi? Nu se poate așa ceva, să nu îmi mai găsesc dulceața!”.

Copilul atunci va ieși din ascunzătoare și va scoate și un sunet înfricoșător din spatele măștii, ca și cum vrea să își alunge singur teama. Ca și cum vrea să sperie el distanța care se pune între părinte și copil. Valoarea vindecătoare a acestui joc este că rolurile sunt inversate. În viața reală copilul caută părintele și își dorește să fie în preajma lui, iar în “V-ați ascunselea” este părintele cel care caută și îi e dor. Masca îi redă puterea copilului, iar momentele de separare de părinte până acesta îl găsește îi dau posibilitatea să trăiască teama de despărțire în doze mici, controlat, aflat în spatele măștii care îi creează un spațiu doar al lui, știind că se vor găsi în câteva secunde!

Nu te las să pleci niciodată!

Părintele și copilul se joacă de-a prinselea. Copilul își pune masca de Halloween.

Regulile sunt simple – părintele începe să alerge după copil și îl prinde cu greu. Când îl prinde, îl înconjoară cu dragoste și îi zice:

“Ah, bine că te-am prins! Nu o să te mai las să pleci niciodată! Ce bine că, în sfârșit, sunt cu tine!!”

Însă strânsoarea lui nu e destul de puternică și copilul ghiduș reușește să fugă.

Părintele se miră:

“Cum ai reușit? Masca asta îți dă puteri de super-erou!! Nu se poate, nu mai vreau masca asta aici, că din cauza ei nu reușesc să te prind! Pfiu, și eu credeam că sunt puternic! Doar am brațele astea așa puternice! Iar tu, cu masca aia a ta, ai reușit să fugi? Ia stai că acum chiar te prind și îți fur masca! Nu îți mai dau drumul!”

Tonul părintelui este unul nostim și îl asigură pe copil că el va reuși tot ce vrea, iar părintele va eșua.

înapoi
Illustrație liliac Illustrație liliac Illustrație liliac Illustrație liliac Illustrație liliac
Mesaj