Mândrici
Mândria este o altă emoție importantă a ființei umane care locuiește alături de celelalte emoții din sistemul limbic. Este cea mai nou descoperită de specialiști și cel mai puțin cercetată. Este o emoție interesantă, pentru că se concentrează simultan atât pe sine, cât și pe ceilalți. La fel ca și celelalte, ne-a ajutat pe noi, oamenii să supraviețuim ca specie de-a lungul vremurilor preistorice și să ne simțim acceptați, plăcuți, admirați sau urmați de ceilalți. Le puteți spune copiilor că mândria, spre deosebire de bucurie și fericire, are nevoie și de recunoașterea din partea celorlalți. Este, așadar, o emoție pe care o trăim în relație cu alți oameni și ceea ce simțim depinde de felul în care ne privesc și ne acceptă cei din jur.

Apoi îl puteți prezenta pe dovlecelul Mândrici copiilor voștri. Le puteți povesti cum Mândrici apare atunci când copilul se simte competent și realizează un lucru wow, pe care vrea să îl arate și celor dragi. Spre exemplu, atunci când fetița sau băiețelul vostru a pictat un tablou minunat, iar bunica și părinții l-au admirat, copilul l-a simțit pe Mândrici. Mândrici a venit atunci fiindcă o competență de-a copilului vostru a fost valorizată și apreciată de către cei apropiați. Mândrici îl ajută să se simtă acceptat, integrat și iubit. Dar mai ales, să se simtă unic și special! Iar una din nevoile de relație ale ființei umane este aceea de a se simți fix așa - unică și specială!

Îl puteți întreba pe copilul vostru ce momente își mai amintește din viața lui în care s-a simțit mândru de el însuși. Apoi îi puteți povesti cum și voi vă simțeați mândri când știați răspunsul corect la o problemă grea de matematică. Sau când ați făcut o descoperire unică, sau echipa voastră a câștigat campionatul între școli.

Pentru a începe încă de pe acum o relație sănătoasă cu ei înșiși, e important să îl lase pe Mândrici să vină la ei ori de câte ori se simt bine cu sine. Bucurați-vă împreună de succesul copiilor vostri! Doar așa se poate bucura și ei de reușitele celor dragi din viața lor!

Dragă părinte, acum că poate ai discutat deja cu copilul tău despre ce înseamnă mândria ca emoție, urmărește clipul de mai sus și sculptați împreună dovlecelul de Halloween!
Mesaj