Supărățel
O altă emoție, alături de bucurie și tristețe este furia. Pentru tine, dragă părinte, este important să știi că este tot o emoție bună, chiar dacă intră în categoria emoțiilor denumite de societate ca fiind negative. Aici, de fapt, aș face un pas în spate și i-aș spune copilului meu că nu există emoții negative și emoții pozitive. Ele pur și simplu există, iar fără ele noi, ca specie umană, nu am fi supraviețuit, dar nici nu am fi evoluat. Astfel, le puteți povesti copiilor voștri că emoțiile au apărut pentru a ne ține în siguranță, de-a lungul istoriei noastre.

Dacă ar fi să ne întoarcem la primii oameni care au existat pe pământ, oamenii peșterii, și la dovlecelul Supărățel, despre care le vorbiți azi copilului vostru, ei au avut nevoie de emoția de furie pentru a se apăra de pericole și pentru a-și proteja familia. Instinctul de luptă pe care îl au și animăluțele apare din emoția de furie. Dacă până acum ați descurajat furia în familia voastră, i-aș spune copilului meu că v-ați înșelat, deoarece așa am fost noi educați de-a lungul timpului, că furia nu e o emoție bună, în special la fetițe. Dar oamenii nu sunt speriați de furie, ci de comportamentele pe care această emoție le generează, cum ar fi agresivitatea și violența.

Supărățel este un dovlecel la fel de minunat și de nepericulos ca și ceilalți prieteni ai săi. Acum i-aș povesti în ce situații apare el în viața noastră - atunci când există o nedreptate față de noi sau față de o persoană dragă, ne înfuriem. Când observăm că cineva nu respectă regulile pe care noi le respectăm. Sau când cineva se pune de-a curmezișul planului nostru. Când cineva ne trădează, ne abandonează sau ne respinge. Apoi, îi puteți dezvălui copilului vostru că este bine că apare Supărățel în acele momente, fiindcă ne protejează.

Îl puteți întreba pe copilul vostru când apare Supărățel în viața sa. Veți vedea, va ști imediat. Când surioara cea mică îi ia jucăria favorită. Când prietenul său îi dărâmă turnul pe care tocmai l-a construit. Și uneori când mama sau tata nu vrea să îi mai cumpere o înghețată.

Cum se simte în corpușorul său furia? Ca o încordare a tuturor mușchilor, ca și cum s-ar pregăti de luptă. Adeseori pumnii se încleștează, copilul începe să transpire și se încleștează și bărbița.

Dovlecelul Supărățel vrea să le spună copiilor că furia e o emoție bună, dar să nu lovească sau să strice jucăriile când sunt furioși. Ci să facă un dans al furiei sau o luptă cu pernele cu părintele său.

Dragă părinte, acum că poate ai discutat deja cu copilul tău despre ce înseamnă furia ca emoție, urmărește-l pe Supărățel și spune-i că vei încerca mereu să îi înțelegi orice motiv al furiei sale în timp ce veți sculpta dovlecelul de Halloween!
Mesaj