Surprizel
Surpriza este cea mai scurtă emoție a ființei umane, dar și a celorlalte mamifere. Ea apare și se simte ca o tresărire la mișcări sau la sunete neașteptate. La fel ca toate emoțiile, supriza are un scop protectiv - acela de a ne concentra atenția asupra unui eveniment sau a unei ființe, pentru a detecta dacă există pericole.

Dovlecelul Surprizel este unul foarte interesant fiindcă el apare doar pentru câteva secunde, după care vine alt dovlecel. Dacă se întâmplă ceva frumos, vine Fericel, dacă se petrece ceva înfricoșător vine Speriețel, iar dacă are loc ceva supărător apare Supărățel. Îl puteți întreba pe copilul vostru dacă își amintește de momente din viața lui în care l-a cunoscut pe Surprizel? Probabil își va aminti de cadourile preferate pe care și le dorea și pe care le-a primit de la cei dragi, după care a apărut Fericel. Sau poate de momentul de început al pandemiei pe care o trăim cu toții acum, iar după Surprizel a apărut Mâhnici sau Speriețel. Sau poate de momentul când doamna învățătoare i-a anunțat pe copii că pictura copilașului vostru a câștigat premiul 1.

Cum se simte Surprizel în corpușorul copilului și al părintelui? Ca o tresărire în piept sau ca un țopăici în picioare. Ochii se măresc ca și cum ar vrea să vadă mai bine, iar bărbița se duce în jos, ca să iasă un sunet de surpriză din gât. Iar uneori surpriza vine cu râs și plâns amestecate.

Dragă părinte, acum că poate ai discutat deja cu copilul tău despre ce înseamnă surpriza ca emoție, urmărește clipul de mai sus și sculptați împreună dovlecelul de Halloween!
Mesaj