Jucăriile noastre
Știm că joaca este esențială pentru creșterea și dezvoltarea copiilor, fiind modul prin care aceștia observă și experimentează lumea. Îi ajută să-și dezvolte abilitățile creatoare și de rezolvare a problemelor; imaginația; abilitatea de a relaționa cu cei din jur; mișcarea și coordonarea; precum și să descopere lucruri noi. De aceea, încurajăm joaca de peste patru decenii, prin jucăriile noastre, care pot fi asamblate de către copii.
Dăm viață jucăriilor
Am dezvoltat Applaydu, o aplicație mobilă gratuită care dă viață jucăriilor noastre cu ajutorul realității augmentate, într-o lume distractivă plină de descoperiri și imaginație. Aplicația, concepută pentru întreaga familie, încurajează părinții și copiii să petreacă mai mult timp împreună și să descopere lucruri noi cu ajutorul jucăriilor noastre surpriză.
Departamentul de Educație din cadrul Universității Oxford a oferit Kinder un set de linii directoare pentru a sprijini dezvoltarea aplicației, care să îi ajute pe copii prin jocuri, care le antrenează și dezvoltă abilitățile cognitive, inclusiv abilitățile matematice, motorii, de citire, scriere și memorie.
Grija noastră pentru calitate și siguranță
La Kinder, siguranța și calitatea sunt piloni cheie în procesul de creare a jucăriilor noastre KINDER®. De aceea, jucăriile noastre respectă pe deplin reglementările și standardele internaționale privind jucăriile, iar noi încredințăm toate testele noastre de certificare a jucăriilor unor laboratoare independenteacreditate, care sunt lideri mondiali în cercetarea, testarea și certificarea în materie de siguranță, și efectuăm teste voluntare suplimentare celor obligatorii conform reglementărilor internaționale.
Jucăriile Kinder nu sunt potrivite pentru utilizarea de către copiii mai mici de trei ani. Comunicăm clar aceste informații pe toate ambalajele ouălor Kinder și recomandăm întotdeauna supravegherea unui adult în timpul utilizării jucăriilor noastre.
Ascultăm copiii
Scopul nostru este ca experiența de joacă Kinder să îi îmbogățească, distreze și încânte pe clienții noștri. Pentru a asigura acest lucru, în fiecare an luăm legătura cu peste 4000 de copii și cu părinții lor din întreaga lume, pentru a afla ce jucării îi atrag cel mai mult. De asemenea, monitorizăm constant observațiile clienților din 30 de centre de apeluri, pe rețelele sociale și în mediul online.
• Peste 10.000 de răspunsuri din partea consumatorilor sunt evaluate în fiecare an la nivel global. Echipa noastră responsabilă de calitate analizează în permanență toate aceste date și le folosește pentru a ne îmbunătăți ideația, execuția și comunicarea.